EXCLUSIV| Profesor dr. Mihail Jianu demontează mituri: “Scolioză faci dacă ai determinare genetică, nu din cauza greutății sau a poziției în bancă”

Înotul bun la toate, ghetuța pentru ținutul gleznei la copilul mic care învață să meargă, ”ghiozdanul prea greu cocoșează” sau ”zahărul este otravă curată”, toate sunt mituri înrădăcinate în mentalitatea oamenilor, spune profesorul doctor Mihail Jianu, președintele fondator al Societății Române de Ortopedie Pediatrică, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

Medicina românească se poate lăuda cu medici de excelență, unul dintre aceștia fiind profesorul universitar doctor Mihail Jianu, o personalitate specială prin cariera sa și prin dedicația cu care a tratat copii sau adulți, pentru ca ei să se bucure de o viață sănătoasă. Profesor dr. Mihail Jianu a fost șeful Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului de Copii ”Grigore Alexandrescu”, este președinte fondator al Societății Române de Ortopedie Pediatrică, membru în board-ul Societății Internaționale de Chirurgie Spinală ARGOS din Paris și cel care a înființat prima bancă de os din România, brevetată de OSIM, iar în prezent face parte din echipa medicală a rețelei private de sănătate Regina Maria.

Profesorul doctor Mihail Jianu a realizat, de-a lungul carierei sale, lucruri extraordinare, printre acestea fiind și cea de coordonare a Programului de depistare și tratament al scoliozei. Ocupându-se de afecțiunile coloanei vertebrale prin intermediul acestui program, profesorul dr. Mihail Jianu a ajuns că vindece peste 15.000 de bolnavi de scolioză. Dintre cazurile de scolioză depistate, în peste 600 a făcut intervenții operatorii la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu”.

“Se pun diagnostice în exces“

Există, însă, în această nobilă profesie și momente stânjenitoare sau supărătoare, iar profesorul nu se sfiește să vorbească despre ele atunci când vine vorba de pacienți care ajung la medic cu un diagnostic prestabilit din căutările pe internet.

“Eu, momentan, la consultații, din 100 de pacienți, găsesc doi sau trei care au ceva din punct de vedere ortopedic. În rest, vin foarte mulți și… se pun diagnostice în exces. Părinții se uită pe internet, vin și e foarte greu să le explici că nu are nimic (copilul- n.r.). Vin deja cu un diagnostic stabilit, închipuit sau pe care l-au văzut că se potrivește cu ce este pe internet și este foarte greu, și trebuie cu mult tact, să nu-i supăr.

Există și oameni cărora le spun: «Doamnă, ați venit cu un diagnostic, eu nu pot să zic ce ziceți dumneavoastră. Ați venit la mine pentru o părere și plecați, dacă vreți, cu părerea dumneavoastră., dar eu vă spun… 99% se bucură (că nu sunt bolnavi – n.r.).

Există și lucrul acesta, foarte rar, în care non-intervenția și lipsa de diagnostic supără pe câte unii. «Cum adică? Eu nu mai pot de bolnavă!» Doamnă, n-aveți nimic! «Toți doctorii îmi spun că am o boală gravă! Aici, cu cervicala, cu nu știu ce!». Acolo, în spate, la nivelul vertebrei a șaptea cervicală, este o apofiză spinoasă mai lungă. Se numește «proeminență» în anatomie. Toată lumea o are, este acoperită de grăsime la unii. Îi spun: Doamnă, este absolut normal. Nu se întâmplă nimic. «Păi de ce e așa de ieșită?» Păi este ieșită pentru că dumneavoastră sunteți mai slăbuță.

Cu scolioza aceasta, în anul 2010, fiind președintele Comisiei de Ortopedie Pediatrică de pe lângă Ministerul Sănătății – am fost două legislaturi -, am făcut acest program, pentru că la noi nu exista programul ăsta și, deși avem același număr proporțional de scolioze cu toată lumea, nu avem mai multe canale, avem formele cele mai grave pentru că nu se cunoaște boala”, a spus președinte fondator al Societății Române de Ortopedie Pediatrică.

“Scolioza se produce pentru că ai o determinare genetică. Nu are legătură cu greutatea sau poziția în bancă”

România nu este una dintre țările în care scolioza face ravagii printre copii și tineri, profesorul dr. Mihail Jianu subliniind că ne diferențiază de alte țări doar modul în care este abordată această boală și modul în care este tratată.

Scolioza se produce pentru că ai o determinare genetică. Nu are nicio legătură cu poziția în bancă, nu are nicio problemă cu greutatea. Nu se întâmplă nimic.

Francezii, toate cărțile lor spun că este inutil să ceri adolescentului să stea drept, pentru că este un stres pentru familie, pentru copil și este complet inutil dacă te gândești că la un calculator nu stă niciunul lipit de scaun cu spatele. Dorm unii în hamac, opt ore pe noapte, o viață întreagă. Foarte mulți dorm în poziția asta (n.r.-cu spatele curbat), opt ore, o viață întreagă.

Nu te strâmbi dacă n-ai determinare genetică. Și mereu spun: nu faci diabet pentru că mănânci zahăr, faci diabet pentru că nu ai pancreasul în regulă. Sunt familii de diabetici, familii de oameni care au pietre la rinichi, familii care au colesterul mărit, iar totul este genetic.

Eu mănânc zahăr și îmi aduc aminte de copilărie, când se spunea să se dea zahăr la copii. Acum sunt niște cuvinte proscrise, este «otravă». Zahăr s-a mâncat dintotdeauna. Dacă ai un pancreas bun, nu faci nimic de la zahăr. Dar acum, nu mai poți să mănânci nimic până nu îți spune dieteticianul ce să mănânci”, a mai spus profesorul Mihail Jianu.

”Înălțimea nu se poate modifica prin alimentație, sport sau altceva. Ține de bagajul genetic”

În fiecare zi abundă informațiile de la nutriționiști privind mâncarea sănătoasă, diete, regim de slăbire sau alimente nesănătoase care pot produce boli. Profesorul doctor Mihail Jianu, după o viață consacrată bolnavilor, are propria viziune asupra acestor subiecte.

“Eram copil, tatăl meu avea o grădină mare, mergeam la școală, luam roșiile de pe araci, le frecam de pantaloni și mâncam. Acum, trebuie să spună nutriționistul ce să mănânci.

Eu mănânc o ciocolată pe zi și am greutatea și înălțimea din liceu. Eu, când mă întâlnesc cu colegii, de-astea mă cunosc. Deci, ține de materialul clientului.

Înălțimea este parametrul, o constantă care nu se modifică prin alimentație, sport sau altceva. Aud foarte des: «Ce să fac să crească înălțimea?» Nu poate să crească mai mult decât este bagajului genetic. Uitați-vă la copiii din țările astea amărâte, care n-au ce mânca, unde erau băieți de 1,80 metri și aveau 20 de kilograme.

Înălțimea este aceeași, nu o poți modifica prin sport. Vin mămici la mine cu niște prejudecăți – uneori de o naivitate care te face să zâmbești – și zic: «L-am dat la baschet ca să se înalțe», Nu, doamnă, cei care s-au dus la baschet, sunt la baschet pentu că sunt înalți. Sunt niște prejudecăți.

Vorbind de scolioză, poziția, greutatea n-au niciun nicio vină”, a explicat profesorul Mihail Jianu.

Întrebat dacă tocurile purtate de la vârste fragede sunt o problemă în dezvoltarea corectă a oaselor și deformează spatele, profesorul Jianu a fost categoric: “Eu, unul, după experiența mea, nu văd că ar încurca cu ceva. Dar greutatea, da!”

Problema ghiozdanului “prea greu” este o “naivitate”, iar ghetuța care să țină piciorul copilului mic, “o prejudecată”

Mulți părinți care au copiii la școală se plâng că ghiozdanul este prea greu și le poate afecta acestora sănătatea, îi poate cocoșa și se pot trezi cu malformații sau traume ale coloanei vertebrale. Profesorul Mihail Jianu nu este de acord cu astfel de afirmații, socotindu-le niște “naivități”, așa după cum și căutarea unor ghetuțe care să țină glezna copilului atunci când este la vârsta la care învață să meargă este o „prejudecată”.

“La noi, vine câte o mămică și zice: «I-am luat bonă ca să-i ducă ghiozdan, i-am luat troller». Sunt naivități… ghiozdanul generației mele era de două ori, de trei ori mai greu. Nu aveam noi cu Spider-Man, cu nu știu ce de plastic. Era de carton, era gros ca lemnul, penarul era cum e cutia de remi, greu de tot. Călimara era grea, totul era greu și se făceau 7-8 ore la clase mici. Acum se vine cu telefonul, că avem niște aplicații.

Au rămas niște prejudecăți. Noțiunea «să țină glezna» la copilul mic nu există în lume. Nu scrie nicăieri «să țină glezna». Glezna se întărește mergând. Copilul, nouă luni cât stă în burta mămicii, nu folosește picioarele. La un an el, se ridică în picioare, atunci începe să i se întărească glezna și românul îi pune gips, ciment, beton pe picior, să-i țină glezna (…)

Mersul normal este desculț. Încălțămintea este doar de protecție față de mediu. Încălțămintea a apărut acum vreo 6.500 de ani, sunt dovezi arheologice din morminte.

Nu exista platfus, a apărut în momentul în care n-am mai călcat cu boltă, deci pe călcâi, apoi să ajungi pe vârf boltind, ci am călcat așa, pur și simplu plat. Orice încălțăminte face rău. Când ești pe plajă și te simți bine, n-ai dedesubt  talonete.

Deci, copiii mici să învețe să meargă desculți sau în ciorap, sau cu încălțăminte de-asta ușoară, cu talpă foarte flexibilă. Nu există altă noțiune, n-am citit nicăieri – și eu citesc și în altă limbă -, nu știu unde scrie că trebuie să țină glezna. În fine, am mai întrebat și în alte părți de ce trebuie să țină glezna așa. Deci, pur și simplu avem niște prejudecăți.

Asta cu scolioza, că ai ghiozdan greu… «i-am luat troller, i-am luat bonă să-i ducă…», cu poziția, «Stai drept, stai drept», până stresezi copilul. Toate fetele din lumea asta, la 14-15 ani, când apar sânii, mai devreme, 11-10 ani, stau cocoșate. După doi-trei ani, în fine, realizează în capul lor că nu e rău să stai într-o poziție. Deci Dumnezeu le aranjează pe toate când e cazul.

Și încă ceva. Cuvântul cifoză nu este pentru boală. Când te uiți la coloană din profil, nu trebuie să fie dreaptă ca o coadă de mătură. Dacă iei un pacient și îl lipești de perete, nu se lipește de la gât până în jos, are o curbură în afară, în regiunea toracală – se numește cifoză toracală 35-40° – și o adâncitură mai jos, lombară – se numește lordoză lombară 45-60°.

În momentul în care este o boală, este o hipercifoză necorectabilă, ireductibilă, de poziție, e atitudine posturală. Dacă îi pui să stea drept, cel care e drept, stă corect, cel care are hipercifoză, nu poate să stea drept. Adâncitura aia este foarte bună cu cât e mai mare, un spate drept în regiunea lombară este un spate dureros”, a explicat profesorul universitar doctor Mihail Jianu, în interviul la GÂNDUL EXCLUSIV.

Drumul de la medicina veterinară la medicina umană. “Așa era pe vremuri, era greu!”

Puțină lume știe că profesorul Mihail Jianu a terminat mai întâi Facultatea de Medicină Veterinară, pentru că a picat la Medicină, din cauza așa-zisei “origini nesănătoase”. După zece ani, s-a întors la vechea pasiune și a absolvit Facultatea de Medicină de la Universitatea ”Carol Davila”. Profesorul Mihail Jianu povestește cât de greu a fost atunci, în anii ‘60, dar și ce anume l-a determinat să facă această schimbare în viața sa.

“Inițial, după terminarea liceului, m-am înscris la Facultatea de Medicină Umană. În primă fază, am fost în prima jumătate a celor admiși la scris, dar ulterior era o perioadă când se ținea foarte mult cont de dosarele părinților – trebuia să fii de la țară, să fii miner… Erau niște categorii care erau privilegiate. Deja comisiile știau cine trebuie să… și în momentul acela se uitau ce medii ai la scris și, treptat-treptat – pentru că se dădeau vreo șase-șapte materii la oral – ajungeai în situația în care nu intrai.

Tatăl meu nu se încadra în categoriile acelea. A fost ofițer superior, ulterior a devenit general de armată, șeful garnizoanei la Pitești, la tancuri… și în momentul acela am fost respins. La 18 ani am fost încorporat în armată. Armata pe vremea aceea se făcea doi ani, iar la Marină se făceau 3 ani. Întâmplător, tocmai era perioada în care se termina colectivizarea, în anul 1962. Atunci era o regulă care spunea că poți să te înscri la o facultate și să faci doar un singur an de armată dacă dai la o facultate de la Agronomie. Institutul de Agronomie avea trei facultăți: Agronomie, Horticultura, de care nu mă lega nimic, și Medicina Veterinară, la care se dădeau aceleași materii pe care le dădusem cu un an în urmă. Sigur că am intrat printre primii.

Țin minte când m-am dus la facultate, la admitere, îmbrăcat militar și am început facultatea. Am terminat-o în cinci ani, apoi am lucrat încă patru ani ca medic de circumscripție, undeva în sudul Argeșului. N-aveam dispensar, n-aveam curent electric, n-aveam șosea, nu era absolut nimic, dar am stat acolo trei ani. Încă un an am fost aici, în Ilfov, undeva la Ghimpați, după care, într-o bună zi, după zece ani de la terminarea liceului, mi-a venit ideea să mă întorc la vechea mea pasiune, la Facultatea de Medicină.

Gândul acesta mi-a venit prin iunie, iar în septembrie se dădea examen și am reușit în astea două-trei luni să pun la punct fizica și chimia, că anatomia o știam de acum zece ani. Am intrat la facultate și am făcut șase ani. Am și dat examen între anul V și VI și am fost intern, cum era înainte, pe urmă am fost secundar. Am trecut prin toate spitalele ca secundariat. Am făcut câte șase luni la Colentina, la Contagioase, la Giulești, cu profesorul Panait Sârbu, era pe ginecologie, pe urmă la endocrinologie, la Institutul Parhon.

Am ales pediatria. Am dat concurs după trei ani de internat, încă trei ani de secundariat pentru intrarea în învățământ ca asistent stagiar, se numea preparator. Ulterior, am trecut prin toate etapele: preparator trei ani, pe urmă asistent titular încă cinci ani, pe urmă șef de lucrări încă șape-opt ani, conferențiar încă 11 ani. Așa era pe vremuri, era greu.

Acum am mare «admirație» că văd că-s numiți profesori în doi-trei ani, destul de rapid. Probabil au alte calități intelectuale. Acum, există posibilitatea să intri în învățământ ca șef de lucrări. Într-un an ești conferențiar, în doi ani ești profesor. Deci treaba s-a scurtcircuitat foarte, foarte rapid”, a spus profesorul Mihail Jianu.

”Modulele introduse la facultate sunt o pacoste”

În ceea ce privește starea în care a ajuns învățământul superior și modul în care studenții învată acum medicina, profesorul Mihail Jianu este foarte tranșant:

“Am predat atâția ani cu seriile de studenți. Pot să apreciez că nivelul învățământului e mult scăzut față de ce era în anii ‘80. Se argumentează foarte, foarte corect, fără posibilitatea să fiu contestat. Materia pe care o făceam, o făceam într-un an, veneau studenții, o dată sau de două ori pe săptămână, o dată le țineam curs două ore, pe urmă îi repartizam pe saloane, stăteau la bolnavi. După un an, dădeau examen.

Ulterior, prin anii 1990, s-au introdus modulele, care sunt o pacoste. Adică vin astăzi, luni, și peste două – trei săptămâni, vin zi de zi numai în amfiteatru. La curs nu dau ochii cu bolnavii, nu lucrează cu bolnavi, deci n-au niciun fel de practică și după două-trei săptămâni dau examen. Deci nu se acumulează nimic, nu are timp să se sedimenteze materia.

Pe vremuri, era un an de zile, dar într-un an de zile se mai dădeau lucrări de control, se mai dădeau fel de fel de teste. Acum, vii astăzi și peste două sau trei săptămâni dai examen. Sigur că, la o lună-două după examen, nu mai știi nimic, că nu este nimic sedimentat, este ce ai învățat în seara respectivă.

N-am o statistică, dar eu apreciez că erau, ca studenți, în jur de 60-70% buni și foarte buni. Acum nu pot să mai zic… 30% dacă mai sunt și, din păcate sunt buni – din fericire pentru ei – pentru că învață ei singuri. (…)

Pasiune există foarte rar, dar înainte te ajuta și sistemul de învățământ. Acum, dacă nu ai niciun bolnav pe care să-l vezi, să-l consulți, să îi faci o foaie clinică, să-l examinezi, să știi niște proceduri de examinare… În amfiteatru se ține un curs, în săptămânile acestea care reprezentau un modul. S-a dat peste cap stabilitatea și o învățătură aprofundată”, a mai spus profesorul dr. Mihail Jianu.

Urmăriți interviul integral cu profesorul dr. Mihail Jianu:

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Profesorul Irinel Popescu, despre inteligența artificială în medicină: “Mă tem că acest «monstru» va scăpa într-o zi de sub control”

EXCLUSIV | Ce legătură este între pudra de talc, azbest și cancer? Răspunsul Colegiului Farmaciștilor din România